Program politic 2030

Obiectiv strategic:
  • 30 % din votul electoratului la alegerile parlamentare și locale din 2028
  • Principal partid de guvernare
Conservatorism modern, Suveranitate, Meritocrație și Valori Creștine

Partidul România Puternică, își propune să redefinească peisajul politic românesc la acest moment istoric, peisaj trist, tern, complet antinațional și în care incompetența crasă, mistificarea adevărului și aroganța agresivă este o regulă. Un peisaj politic dezolant, dominat de confuzii majore, fie ele ideologice, morale, sociale și nu în ultimul rând, economice. Un peisaj în care, clasa politică actuală este complet aservită politicilor altor state și în care toate deciziile vitale pentru existența unei națiuni, de la alegerile libere până la impunerea vânzării resurselor strategice, dezindustrializarea, furtul resurselor umane, impunerea de baze militare ale unor state străine și în final la impunerea unor curbe de sacrificiu populației deja sărăcite de aceeași clasă politică care conduce România în ultimii 20 de ani, sunt preluate integral, slugarnic până la penibil de la funcționarii bruxellezi, nealeși de nimeni și lipsiți de legitimitatea unor alegeri directe.

Misiunea Partidului România Puternică este de a construi o nouă clasă politică independentă, meritocrată și patriotică, pe fundamentul principii conservatoare moderne, urmărind exclusiv interesele esențiale ale societății românești și respectând profund valorile tradițional creștine ale poporului român.

Această viziune cuprinde în mod necesar, renașterea și consolidarea României ca națiune deplin suverană, definită prin actul său fundamental și anume Constituția României. În egală măsură, susține și promovează un model economic realist și pragmatic, bazat exclusiv pe obiective și politici naționale. Partidul România Puternică pune accent pe promovarea liderilor cu o competență economică și tehnică deja confirmată, cu o etică profesională și personală impecabilă, capabili să formeze o clasă politică independentă, eficientă și patriotică, esențială pentru susținerea suveranității reale a țării.

Pe plan extern, Partidul România Puternică recunoaște importanța parteneriatului strategic cu NATO și mai ales parteneriatul Strategic cu Stele Unite, ca unice elemente în garantarea securității naționale. Totodată, Partidul România Puternică susține promovarea prioritară și exclusivă a intereselor naționale ale României pe plan internațional, în fața oricăror altor interese naționale, ale unor alte grupări statale multinaționale sau regionale.

Partidul își afirmă poziția fermă privind în primul rând, necesitatea restabilirii urgente a puterii, reale,  exclusive și nenegociabile a Constituției României pe întreg teritoriul său (în fața oricăror alte acte similare de oriunde ar fi acestea). În al doilea rând, la supremația deciziilor Curților de Justiție din România pe teritoriul României (față de oricare alte decizii ale altor Curți de Justiție internaționale, oricare ar fi acestea), și nu în ultimul rând, la necesitatea stringentă de elaborare și promovare a unei politici externe care să servească exclusiv interesele naționale.

În relația cu Uniunea Europeană, partidul susține menținerea și dezvoltarea tratatului economic de bază care garantează spațiul economic comun și cele trei libertăți economice esențiale (libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă), promovând comerțul liber și eliminarea tarifelor în interiorul UE.

În ceea ce privește așa-numitul Tratat Politic al UE (așa cum a fost modificat abuziv și nedemocratic în mandatele Barosso și Junkers și impuse – fără referendumuri naționale în anexele Tratatului Lisabona așa cum era cerut imperativ în documentele de formare a UE), Partidul România Puternică atrage atenția și reamintește tuturor entităților funcționărești bruxelleze (nealese de nimeni), faptul că proiectul jalnic și nedemocratic al așa-numitei “Constituții Europene”, a fost rejectat masiv deja din 2005 de statele UE și chiar de doi dintre membrii fondatori (Franța și Olanda), deci modificarea pe ușa din dos a tratalelor europene în sensul introducerii treptate a clauzelor “Constituției Europene” în Tratatul de la Lisabona devine o amenințare reală și imediată la adresa suveranității naționale și a identităților constituționale ale tuturor țărilor din UE, și evident și a României. Partidul subliniază importanța critică a menținerii principiului unanimității în toate deciziile fundamentale ale UE, a menținerii dreptului de Veto a fiecărui stat din UE și a respectării dreptului fiecărui stat de a avea un comisar în structurile UE.

Partidul România Puternică reamintește funcționarilor de la Bruxelles, că România a validat printr-un referendum național, alăturarea țării la un Club de Națiuni independente și suverane (Uniunea Europeană) și nu transformarea geografiei europene într-un stat federal de simple teritorii, condus discreționar de la Bruxelles de un grup de funcționari nealeși de nimeni.

În final, Partidul România Puternică reiterează promovarea principiul vital al oricărei națiunii și anume “Nu există Suveranitate fără Proprietate” și importanța recuperării în regim de urgență a controlului asupra resurselor strategice ale României, element vital pentru redobândirea suveranității depline.

În esență, Partidul România Puternică este un apel la acțiune pentru fiecare cetățean, o șansă de a reda României și poporului român demnitatea și suveranitatea. Este angajamentul pentru o Românie Puternică care decide ea însăși în tot ceea ce implică prezentul și viitorul ei, care protejează exclusiv interesele cetățenilor săi, care respectă valorile creștine pe care a fost clădită societatea românească și care are ca obiectiv final crearea unei țări solide, independente și prospere.

1. Supremația Constituţiei României, ca act fundamental de existență a Națiunii Române.  

Constituția României este actul fundamental de existență a Statului Național Român.

Partidul România Puternică susține supremația Constituției României, pe teritoriul României, în fața oricărui alt document sau decizii emise de oricare altă organizație sau Curte de Justiție, fie ea și a Uniunii Europene.

Modificarea oricărei prevederi constituționale se va face exclusiv prin aprobarea acesteia în cadrul unui referendum național, organizat în condițiile de reprezentativitate explicitate în Constituția României.

În extenso, deciziile Curții Constituționale a României, ca unică entitate de control al constituționalității legilor, sunt și vor fi efective și finale și nu se vor subordona nici unor alte decizii ale altor Curți (naționale sau internaționale), oricare ar fi acestea.

2. Independența Justiției Naționale.

Pe teritoriul României, conform Constituției, justiția se realizează exclusiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. ICCJ este autoritate supremă în domeniul interpretării și aplicării unitare a legii pe teritoriul României.

Partidul România Puternică susține supremația absolută a deciziilor ICCJ a României (și de altfel, a tuturor deciziilor definitive ale instanțelor românești), față de orice altă decizie juridică a oricărei entități supranaționale, oricare ar fi acestea, consolidând astfel suveranitatea sistemului juridic al țării.

Partidul România Puternică susține adoptarea unor măsuri absolut esențiale pentru reformarea Justiției Naționale :

  • Desființarea CCR și preluarea atribuțiilor revizuite de către un nou Departament Constituțional în cadrul ÎCCJ.
  • Promovarea legii răspunderii magistraților pentru a respecta legea fundamentală a democrației și anume “nu există putere fără responsabilitate”
  • Consolidarea prezumției de nevinovăție și eliminarea sintagmei abuzive “suspiciuni rezonabile”.
  • Pedepse alternative pentru infracțiuni fără violență sub 5 ani.
  • Abordare psihopatologică și socială a comportamentelor infracționale.
  • Desființarea Consiliului Național al Audiovizualului (principalul organ de control și cenzură politică) și promovarea, conform Constituției a libertății absolute de exprimare.
3. Politica Internă

România are dreptul legitim de a-și stabili propriile instituții politice, de a-și alege liderii și de a-și dezvolta politicile interne în acord cu voința cetățenilor săi, exprimată prin alegeri libere.

Partidul România Puternică subliniază dreptul legitim al României de a-și alege liber, conducerea politică exclusiv printr-un proces electoral liber și transparent. Votul alegătorului român (inclusiv cel al Diasporei), va trebui să fie final și suveran (oricare ar fi acest vot) și nici o instituție/organizație/sau Curte de Justiție (fie ea internă sau internațională) nu va avea dreptul să interfereze, să limiteze sau să modifice, decizia cetățeanului român exprimată prin vot. 

Partidul România Puternică va solicita imperativ transparentizarea totală (prin lege) a surselor de finanțare atât a partidelor politice, a tuturor Organizațiilor Non-Guvernamentale (NGO) și a organizațiilor de mass-media implicate, direct sau indirect, în procesul electoral românesc.

Partidul România Puternică susține limitarea participării oricăror instituții militarizate din procesul electoral, excluzând astfel conflictul între procesele ierarhice al instituțiilor militare (execuția ordinului ierarhic superior) și procesele electorale civile normale, libere și care nu se supun nici unui ordin militar ierarhic sau de altă natură.

4. Politica Externă – Diplomația păcii și a Interesului Național.
  • Politică externă națională, suveranistă, echilibrată exclusiv în interesul României
  • NATO – singurul garant al securității naționale.
  • Relansarea în regim de urgență a relațiilor diplomatice și economice directe pe spațiile istorice/tradiționale ale României.
  • Refacere în regim de urgență a relațiilor economice privilegiate cu statele emergente.
  • Statele Unite și comunitatea BRICS (principalele forțe economice actuale și viitoare), vor trebui să devină pilonii relansării economice a României.
  • Menținerea unor relații economice normale cu UE, dar doar în măsura în care acestea vor redeveni real benefice și echilibrate pentru România.
  • Denunțarea tratatului de la Lisabona și a oricărei construcții a unei iluzorii Europe politice transnaționale condusă de o “elită” Bruxelleza nealeasă de nimeni. România nu a votat prin referendum decât alăturarea la o Uniune Europeană ca spațiu economic comun cu cele trei libertăți fundamentale (libera mișcare a capitalului, a mărfurilor și a forței de muncă)
  • Denunțarea oricărei construcții militare, iluzorii și așa-numitei Armate Europene în afara structurii NATO (singura structură militară garantă a securității naționale recunoscută de România).
5. ECONOMIE – Misiune, Obiective, Valori – Capital Românesc și Libertate Economică

Refacerea economiei naționale.

Este o realitate acceptată aproape universal la acest moment istoric, ca modelul economic globalist ultraliberal inițiat în anii ’80, bazat pe absolutizarea conceptului de “piețe globale și piețe libere”, și eliminarea de-facto a rolului de reglementare și control a statului în procesele economice și financiare (prin așa-numita “neintervenție a statului în economie”) este complet depășit, și încă de la criza din 2008/2009 acest model nu mai răspunde realităților actuale. În fața evoluțiilor constant negative a economiilor occidentale (inflație galopantă, prețuri în creștere accelerată la utilități și produse alimentare, nivelul uriaș al deficitelor, majorarea substanțială a dobânzilor, etc) în fapt piețele au încetat să mai fie globale, ci doar naționale și doar în unele cazuri izolate, au rămas încă (temporar) piețe regionale.

Este un consens al tuturor specialiștilor din mediul economic academic că ne îndreptăm spre un model economic al statelor naționale suverane, fiecare cu specificul său național și cu libertatea economică exercitată exclusiv în interesul agenților săi economici și în final a cetățenilor săi, iar marea majoritate a statelor mature și-au definit și implemntat deja politici naționale în slujba propriilor lor agenți economici. Promovarea tratelor bilaterale pragmatice în locul tratatelor multilaterale generice, operaționalizarea rapidă a unor sisteme tarifare vamale pentru protecția piețelor interne, taxe anti-dumping, etc. sunt doar confirmări ale acestor noi realități din economia mondială. O mare parte a organizațiilor și blocurilor economice supra-statale tradiționale, apărute după cel de-al doilea război mondial, abuzive și nedemocratice în multe cazuri (vezi în special în Africa și Asia), se îndreaptă spre o disoluție care, deși lentă este ireversibilă și inevitabilă.  Ca și celelalte state mature politic, România trebuie să își pregătească, în regim de urgență, scenarii economice și instituții pentru a face față acestor noi realități.

Este esențial ca România să înțeleagă rapid noile realități economice, să abandoneze nefericita strategie a ultimilor 30 de ani de „aliniere la modelele altora”, să gândească global, dar să acționeze exclusiv în interes local, să uite așa-zisele politici economice de grup (în esență politici unilaterale favorizând aproape fără excepție entități economice multinaționale, sub lozinca interesului global sau regional), altfel spus, să-și elaboreze propriile scenarii de dezvoltare, scenarii exclusiv în interesul statului român în general și al cetățenilor români în particular.

Principiul de bază al platformei economice România Puternică este că Nu există Suveranitate fără Proprietate și întreaga strategie economică a platformei se va subordona acestui principiu.

România Puternică înțelege că nu putem avea un stat democratic fără o democrație economică. Așa cum cleptocraţia are nevoie de un stat mafiot, cu politicieni corupți și un sistem economic dominat de concentrarea masivă a bogăției și puterii în mâinile câtorva entități publice sau private – tot așa existența micului întreprinzător, a țăranului, a micului proprietar, a omului normal este grav amenințată dacă nu se desfășoară în cadrul unui Stat Suveran și independent, cu legislație și instituții solide, altfel spus, al unei economii democratice. Cu un stat anarho-tiranic și slab, slugarnic și mafiot (după caz) în relațiile cu plutocrația internațională, cu firmele transnaționale și cu propria sa birocrație, autoritar, tiranic în egală măsură atât în relațiile cu antreprenorii locali, cât și cu simpli cetățeni – România nu poate ieși la liman mergând pe drumurile bătute de bandele de jefuitori din politicul actual în ultimii 30 de ani. Din punctul de vedere al platformei România Puternică, rolul statului trebuie să devină determinant în următoarele aspecte :

  • Asigurarea siguranței energetice a populației, reducerea la niveluri accesibile a facturilor de utilități critice și indispensabile (apă, curent electric, gaze) pentru toți cetățenii.
  • Asigurarea siguranței alimentare a populației, prin reducerea și controlul prețurilor la cele câteva produsele alimentare de bază (pâine, lapte, etc.).
  • intervenția statului în economie pentru impunerea unor reguli concurențiale corecte și egale în special pentru protecția întreprinzătorilor români în fața corporațiilor multinaționale.
  • controlul statului asupra rezervelor naturale strategice și asupra sectoarelor strategice ale economiei naționale. Nu poți fi un Stat Suveran economic, dacă nu deții PROPRIETATEA asupra propriilor resurse și asupra respectivelor sectoare cheie ale economiei naționale, în special a celor legate de energie și agricultură.
  • menținerea, nenegociabilă, a controlului statului asupra infrastructurii strategice de comunicații, precum și modernizarea urgentă a acesteia pentru a menține o alternativă reală la serviciile electronice de comunicații, telefonie și multimedia aflate acum aproape integral în proprietatea operatorilor străini;
  • stabilirea cadrului legislativ pentru interzicerea completă a exportului de materie primă ne-prelucrată (bușteni, cherestea, etc).
  • stabilirea cadrului legislativ pentru crearea Fondului Suveran al României, finanțat în principal din redevențele din exportul resurselor naturale și din profitul firmelor/regiilor de stat, care valorifică diversele elemente asimilate resurselor economice naționale.

Platforma România Puternică propune și susține un program urgent pragmatic și precis, cu rezultate concrete și verificabile și cu termene precise pentru viitorul guvern al României (din care Partidul România Puternică va face parte), începând cu prima lună după instalarea acestuia.

Măsurile urgente includ dar nu se rezumă doar la următoarele :

  • denunțarea și ieșirea României din jalnicul Tratat de Solidaritate Energetică Națională, prin care România este obligată să transfere la cost toată energia care o produce (la bursele de la Vienna și Amsterdam) și pentru tot ceea ce foloseste importă la prețul pieței.
  • răscumpărarea în regim de urgență și instalarea proprietății directe a statului român asupra sectorului energetic și al utilităților strategice, pe modelul principalelor state din Uniunea Europeană (de exemplu, statul francez a răscumpărat integral acțiunile ENGIE în anul 2022, iar în prezent deține 100% din distribuțiile de utilități din Franța. Similar, Germania a cumpărat integral Uniper și VNG la finalul lui 2022, Italia anunță începerea negocierilor de preluare cu ENEL și ENI, iar Grecia deține integral PPC SA – monopolul utilităților și energiei). România va trebui să se alinieze urgent la acest model de etatizare aplicat deja de state europene și să își recapete proprietatea asupra sectorului energetic și al utilităților, nu mai târziu de sfârșitul lui 2026; Acest lucru va permite corectarea și diminuarea, la un nivel suportabil a facturilor de utilități critice (apă, energie electrică) ale populației și asigurarea siguranței energetice a populației.
  • întărirea accesului la resursele financiare ale națiunii prin promovarea CEC ca bancă sistemică a sistemului bancar românesc și prin recapitalizarea masivă și agresivă a acesteia. Similar, recapitalizarea Exim Bank și extinderea activității acesteia până la stadiul de bancă universală și sprijinirea CEC și Eximbank pentru expansiune regională și europeană în cel mai scurt timp. Crearea unei entități bancare specializate atât pentru sectorul IMM și pentru antreprenorialul local (baza dezvoltării durabile a României prin sprijinirea clasei de antreprenori locali), cât și a unei bănci specializate în finanțarea agriculturii și a micului fermier român. Concomitent, urgentarea înființării Băncii de Dezvoltare pentru finanțarea locală a marilor proiecte de infrastructură;
  • taxarea și impozitarea agresivă a cartelurilor multinaționale care domină piața bancară românească, în scopul eliminării abordării cămătărești a acestora (minim 15% din profitul declarat – băncile multinaționale raportează în România cele mai mari profituri din Europa). Dincolo de orice explicații sau justificări „savante” oferite de „specialiști” și „consultanți” sponsorizați de bănci, este complet inacceptabil ca dobânzile din România să fie de trei ori mai mari decât în orice altă țară din UE, la fel cum este, absolut inacceptabil ca băncile din România să fie, de departe, cele mai profitabile din Europa și totul pe spatele cetățeanului român.
  • taxarea tuturor multinaționalelor, subiecte al tranzacțiilor de transfer-pricing (raportarea cheltuielilor în România și a profiturilor în țările de origine/sau în paradisuri fiscale) cum e taxa fixă de 2% din cifra de afaceri.
  • Verificarea în regim de urgență a execuției contractelor critice pentru România (cu prioritate a celor de concesiuni, redevențe, etc) și în cazul în care se evidențiază deviații sau neîndepliniri din partea concesionarilor, să se treacă la suspendarea acestora sau, ca soluție ultimativă, să se treacă la o renegociere agresivă, în interesul exclusiv al statului român. În cazul în care aceasta renegociere nu va fi posibilă, sau în cazul neacceptării renegocierii, propunem chiar activarea clauzelor de denunțare a respectivelor agreement-uri și tratate dezavantajoase pentru România (în viață economică, nimic nu este etern sau ireversibil – cu excepția intereselor fundamentale ale națiunilor).
  • taxarea și impozitarea agresivă a cartelurilor multinaționale din zona de retail (minim 2% din cifra de afaceri), stoparea intențiilor de supraconcentrare a acestora prin comasare și achiziții. Operaționalizarea reală (și nu simbolică) a Consiliului Concurenței. Stimularea micilor magazine de cartier și a micilor întreprinzători români din sectorul de retail. Scoaterea supermarket-urilor din interiorul orașelor și mutarea acestora la periferie, conform bunelor practici din țările UE, care interzic construcția și operarea de supermarket/hypermarket în interiorul orașelor.
  • Promovarea prioritară a produselor alimentare din producție românească și eliminarea tuturor produselor din import inferioare calitativ sau care prezintă pericol pentru sănătatea cetățenilor (ex. produse modificate genetic).
  • Reducerea cu 50 % a impozitului pe costul muncii, a CAS și CASS.
  • Eliminarea taxelor și comisioanelor parafiscale.
  • Eliminarea completă a tuturor impozitelor pe pensiile contributive.
  • Regândirea sistemului public de salarizare, inclusiv în regii și autorități naționale, prin raportarea la salariul Președintelui ca plafon maxim admis.

Aceste ar fi câteva din prioritățile economice ale Platformei România Puternică, priorități care, după părerea noastră ar trebui implementate în primele 6 luni ale unei noi guvernări.

6. APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
  • NATO – pilon central al politicii de apărare națională singurul garant
  • Buget pentru apărare națională 2% din PIB. România nu își poate permite la acest moment, în condițiile unui deficit bugetar uriaș, depășirea acestui prag
  • Dezvoltarea cercetării militare avansate.
  • Dezvoltarea industriei naționale de apărare pentru dotarea cu tehnologii militare de ultimă generație și condiționarea absolută a fiecărui contract de achiziție militară externă de contracte de offset proporționale pentru industria românească.
  • Reintroducerea pregătirii militare de bază în liceu.
  • Salarii pentru personalul militar și structurile de ordine publică pe cât se poate la media statelor NATO.
  • Actualizarea pensiilor militare în raport cu gradul, funcția și solda militarilor activi.
  • Combaterea adicțiilor de substanțe și comportamentale – prioritate de siguranță națională.
  • Consolidarea capacității de intelligence proprii statului român pentru răspuns la amenințările hibride din orice parte ar porni acestea.
7. SĂNĂTATE – PRIORITATE STRATEGICĂ A STATULUI
  • Reconfigurarea completă a pachetului de servicii medicale în jurul conceptului de prevenție.
  • Introducerea asigurărilor private de sănătate care includ și acoperirea serviciilor psihologice și stomatologice.
  • Screening medical gratuit în luna de naștere – ca principală măsură de prevenție și condiție pentru menținerea gratuității serviciilor medicale.
  • Stimularea natalității prin facilități fiscale.
  • Implementarea tele-sănătății în regim național.
  • Dezvoltarea rețelei de centre comunitare de sănătate în fiecare regiune administrativă.
  • Gratuitatea tuturor serviciilor de sănătate pentru persoanele cu dizabilități.
  • Gratuitatea medicamentelor generice pentru pensionari.
8. EDUCAȚIA – PILON DE SECURITATE NAȚIONALĂ

Considerăm educația drept prioritate absolută a statului român, în strânsă legătură cu siguranța națională, dezvoltarea economică și sănătatea democrației.

  • Reforma completă a paradigmei educaționale, centrată pe nevoile reale ale persoanelor de succes din anii 2040 – 2050.
  • Instruire școlară cu un program zilnic de maximum 6 ore, fără teme pentru acasă și fără ghiozdane.
  • Inversarea prioritizării creșterilor salariale în învățământ, educatorii și învățătorii devenind cei mai bine plătiți dascăli.
  • Accent pe formarea gândirii critice, dezvoltarea personală, competențe antreprenoriale și financiare, cultura generală solidă și competențe digitale avansate, educație fizică săptămânală obligatorie.
  • Interzicerea meditațiilor prin eficientizarea și personalizarea educației publice prin obligativitatea învățământului remedial adecvat.
  • Cunoașterea a minimum două limbi străine până la finalul gimnaziului.
  • Obligativitatea predării materiilor Limba și Literatura Română, Istoria Poporului Român și Geografiei României pentru formarea conștiinței identitare. Manuale unice pentru Limba și Literatura Română, Istoria Poporului Român și Geografia României sub egida Academiei Române.
  • Introducerea cel puțin a unei ore de studiu a Religiei Ortodoxe/săptămână în ciclul primar.
  • Eliminarea totală a educației de gen și a elementelor de cultură “woke”, precum și interzicerea completă a oricărui tip de propagandă LGBT în școli, învățământ mediu și superior.
  • Introducerea orientării vocaționale după clasa a V-a, cu trasee educaționale personalizate.
  • Implementarea creditului universitar pentru stimularea performanței și egalitatea de șanse educaționale.
  • Acordarea de burse publice universitare condiționate de angajarea prin repartiție în posturi deficitare, pe o durată echivalentă perioadei acordării finanțării guvernamentale.
  • Eliminarea discriminării financiare între învățământul superior de stat și privat.
9. MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ – DEMNITATE PENTRU TOȚI
  • Salariul minim garantat care să păstreze atât competitivitatea forței de muncă locale cât și siguranța locului de muncă.
  • Introducerea plății la ora de muncă.
  • Pensia minimă garantată decentă, corelată în permanență cu costul vieții.
  • Contribuțiile de pensie devin proprietate privată, garantată, purtătoare de dobândă și transmisibilă. Statul nu își mai poate exercita discreționar nici un drept asupra fondurilor de pensii.
  • Protecție socială țintită exclusiv pentru categoriile vulnerabile.
10. STATUL – EFICIENT, SLUJITOR, DIGITAL
  • Guvern cu 10 ministere, fără vicepremieri.
  • Fiecare minister: 1 secretar de stat + 1 secretar general.
  • Desființarea structurilor intermediare: inspectorate, direcții județene.
  • Reorganizare teritorială în 10 regiuni economice.
  • Comasarea localităților sub 5000 locuitori.
  • Digitalizarea integrală a serviciilor publice
11. RESURSE ȘI ENERGIE – CONTROL NAȚIONAL ȘI SIGURANȚĂ ENERGETICĂ
  • Independență energetică, prioritatea zero a României
  • Denunțarea instantanee a așa-numitului “mecanism de Solidaritate Energetică Europeană” prin care România este obligată să cedeze toate resursele sale energetice, la nivelul costului de extracție/producție către bursele din vestul Europei (Viena și Amsterdam) și achiziția aceleiași energii pentru consum intern la prețuri speculative.
  • Răscumpărarea companiilor de distribuție a utilităților strategice (apă, energie).
  • Tarife sociale preferențiale pentru populația vulnerabilă: energie, gaze, lemne.
  • Interzicerea exportului de resurse neprelucrate și materie primă.
  • Suspendarea tăierilor industriale de pădure timp de 20 ani.
12. INFRASTRUCTURĂ STRATEGICĂ – REDESCHIDEREA ROMÂNIEI
  • Parteneriat strategic prioritar cu Statele Unite și țările BRICS pentru realizarea nevoilor reale de infrastructură. Autostrăzi, căi ferate rapide, noduri intermodale.
  • Noduri multimodale în Porturile Dunărene.
  • Finalizarea Canalului București–Giurgiu.
  • Optimizarea Canalului Dunăre–Marea Neagră.
  • Portul Constanța – hub economic pentru Europa, exclusiv în interesul României.
  • Recăpătarea controlului asupra rețelelor de comunicații strategice (comunicații, fibra optică, etc).
13. CULTURĂ ȘI IDENTITATE – FUNDAMENTUL NAȚIONAL
  • Restaurarea și protejarea patrimoniului cultural național.
  • Educație identitară și civică în școală.
  • Finanțarea cercetării în parteneriat public-privat.
  • Reorganizarea sistemului universitar în acord cu solicitările reale ale pieței muncii.
14. AGRICULTURĂ
  • Interzicerea vânzării terenurilor agricole către persoane fizice sau juridice străine, cu excepția cetățenilor români și firmelor cu capital românesc majoritar.
  • Redobândirea controlului asupra lanțului agroalimentar național, prin sprijinirea producătorilor locali și reducerea importurilor masive de produse agroalimentare de slabă calitate.
  • Dezvoltarea unui sistem național integrat de irigații, cu infrastructură de captare, transport și distribuție a apei, finanțat prin fonduri publice și parteneriate strategice.
  • Crearea de centre regionale de colectare, depozitare și procesare a produselor agricole, zootehnice și piscicole, dotate cu tehnologie modernă și capacitate logistică adecvată.
  • Implementarea unui lanț național de distribuție a produselor românești prin magazine de stat sau rețele private partenere, etichetate „Produs 100% românesc”.
  • Sprijinirea asocierii fermierilor în cooperative agricole funcționale, prin măsuri fiscale și juridice favorabile.
  • Acordarea de subvenții direcționate pentru culturile strategice și dezvoltarea acvaculturii.
  • Relansarea învățământului agricol și piscicol, cu centre de excelență legate de nevoile fermierilor și pieței.
  • Strategie națională pentru piscicultură și dezvoltarea fermelor piscicole integrate în lanțul alimentar național.
  • Reînființarea și operaționalizarea unei bănci specializată pentru agricultură pe modelul băncilor cooperatiste, precum și a unei societăți de asigurări pentru producția agricolă
15. MEDIU
  • Plantarea a 1 miliard de arbori până în 2030 printr-un program național coordonat de stat.
  • Reîmpădurirea terenurilor degradate, a zonelor afectate de defrișări ilegale și a celor vulnerabile la deșertificare.
  • Crearea de perdele forestiere de protecție pentru terenurile agricole, drumuri și localități, în scopul reducerii poluării și a efectelor schimbărilor climatice.
  • Crearea de păduri urbane și spații verzi extinse în jurul marilor orașe, cu rol ecologic și recreativ.
  • Implicarea comunităților locale, elevilor și voluntarilor în campanii anuale de plantare a copacilor.
  • Dezvoltarea pepinierelor naționale și asigurarea resurselor biologice pentru reîmpădurire.
  • Interzicerea tăierilor industriale de pădure pentru o perioadă de minimum 20 de ani în fondul forestier național.
16.TURISM
  • Program național de turism strategic axat pe patrimoniul cultural, natural și balnear al României.
  • Investiții masive în infrastructura de acces către zonele turistice: drumuri, căi ferate, aeroporturi regionale.
  • Crearea de branduri turistice regionale și promovarea internațională a acestora prin parteneriate public-privat.
  • Sprijinirea IMM-urilor din domeniul turismului prin reducerea TVA și acces la finanțări.
  • Dezvoltarea turismului rural și ecologic prin rețele de pensiuni agroturistice și trasee tematice.
  • Crearea unui fond de restaurare a monumentelor istorice și transformarea lor în centre turistice și culturale.
17. DIASPORA – PUNTE STRATEGICĂ ÎNTRE ROMÂNIA ȘI LUME
  • Recunoașterea oficială a diasporei ca resursă strategică de dezvoltare națională.
  • Facilitarea revenirii în țară prin politici fiscale preferențiale și sprijin logistic pentru repatriere.
  • Acces digitalizat și rapid la serviciile consulare și administrative pentru cetățenii români din străinătate.
  • Vot electronic
  • Sprijinirea inițiativelor antreprenoriale și culturale ale românilor din diaspora prin programe guvernamentale dedicate.
  • Implicarea românilor din diaspora în procesul decizional prin reprezentare parlamentară dedicată.
18. CERCETARE, INOVAȚIE ȘI TRANSFER TEHNOLOGIC – MOTORUL VIITORULUI
  • Creșterea bugetului național pentru cercetare fundamentală la minim 1% din PIB.
  • Finanțarea cercetării aplicative se va face prin surse de finanțare private.
  • Reorganizarea institutelor de cercetare în centre de excelență regională cu finanțare competitivă.
  • Crearea unui Fond Național pentru Inovație destinat start-up-urilor din domeniile strategice: energie, IT, biotehnologie, agricultură.
  • Facilitarea parteneriatelor de tip public-privat între universități, institute de cercetare și companii.
  • Transformarea universităților în poli de inovație regională prin acceleratoare de afaceri și incubatoare tehnologice.
  • Digitalizarea completă a accesului la resurse științifice și administrative pentru cercetători.

ROMÂNIA PUTERNICĂ 2030 – un proiect de țară pentru generații, nu doar pentru cicluri electorale.


Noutăți

Fii la curent

Astăzi îți scriem cu o mare bucurie și emoție pentru că deși nu te cunoaștem încă, simțim că ești parte din viitorul nostru și ai un rol important de jucat în România pe care o vom construi.